In China, din cei 1.3 miliarde de locuitori, 800 de milioane lucreaza cu carte de munca. Adica produc pentru stat,  produc pentru export si platesc impozite,  ceea ce i-a facut pe conducatorii tarii sa incerce sa gasesca o solutie pentru a incetini cresterea economica (anul trecut, in plina criza economica mondiala, au avut crestere economica de 8%). Cu alte cuvinte lor le merge prea bine, au prea mult si vor mai putin ca nu mai au ce face cu surplusul.

In tot acest timp in Romania numarul total al celor care lucreaza cu carte de munca este de 5 milioane dintr-un total de 20, dintre care vreo un milion sunt bugetari. Si ne mai plangem acum ca suntem in criza, ca salariile si pensiile sunt mici, ca nu suntem nationalisti sa cumparam produsele facute in Romania.

Acum 25 de ani Romania exporta televizoare in China, acum nu exista televizor care sa nu fie facut macar intr-o mica proportie in China, in timp ce noi am disparut aproape complet de pe piata exporturilor. Noroc ca mai da cate o ploaie primavara si mai exportam niste faina de grau, ca in rest oricum nu contam.

Concluzia e simpla. N-avem oameni care sa munceasca, sa produca pentru tara, nu avem cum sa prosperam. Cu un sfert de populatie activa, spre deosebire de 60% in China, o sa continuam sa ne taram spre lumina in acelasi ritm in care o facem de 20 de ani.

Ne-am saturat. Ne-am saturat de mai bine, de mai mult, de mai frumos, de mai sanatos. Suntem in cea mai trista situatie a omului modern, cea de satietate economica. Suntem multumiti cu starea noastra, atat sociala cat si economica. Desi e criza, nu mai muncim pentru a ne fi mai bine.

Am trecut cu bine de anii de dupa comunism in care n-aveam nimic din ce avea lumea civilizata, ne-am luat un LCD, un frigider nofrost si-un BMW din ‘84. Dupa infuzia de masini luxoase, apartamente de shapse mii de euro, acum totul s-a oprit. Nu muncim mai mult, nu ne luptam mai mult, si am ajuns in situatia asta pentru ca n-am reusit sa ne bucuram de independenta de a avea orice intr-o masura progresiva. Am vrut totul din prima si-acum nu ne mai dorim nimic. Ne scapa valorile umane, culturale, simbolistice.

Oare vom mai prinde un renascentism?

Impotriva a orice am putea crede, pe piata locurilor de munca din Romania nu e chiar criza, cel putin pentru cei care sunt suficient de pregatiti pentru postul pentru care candideaza.

Un prieten de-al meu (sa-i spunem Gigi) a avut parte de un incident neplacut saptamana trecuta in cadrul bancii la care lucreaza si a fost nevoit sa-si ia bagajele si sa plece fara niciun preaviz, pe motiv de restructurari si de desfiintare a postului pe care-l ocupa. Ati putea zice ca e normal pe timp de criza, corect? Corect.

Ei bine Gigi a zis ca universul are un plan ascuns pentru el, drept urmare a 2-a zi deja aplicase la alte 3-4 mari companii pe un post mult mai bun, probabil mai bine platit pentru care concurenta era mult mai mare. Dupa numai doua zile a fost chemat la doua interviuri, pentru unul din ele fiind deja acceptat pe un post la sectia Financiar dintr-o mare companie internationala, urmand ca pentru al doilea post sa primeasca raspunsul candva zilele astea.

OK, nu zic ca nu e criza si sunt sigur ca sunt destui nevinovati care au trecut prin ce a trecut Gigi si nu au mai putut sa-si gaseasca alt post, dar de asemenea sunt sigur ca daca esti destul de bine pregatit pentru un post, e imposibil sa nu fii acceptat, fie si la entry-level.

Acum vreo saptamana era promovata o duduie care se plangea ca din nushce salariu a ajuns “la mila statului” si la ajutorul de somaj, ceea ce, zic eu, nu inseamna decat ca nu era suficient de pregatita pentru postul de unde a fost data afara. Asa ca solutii exista. Un nene destept zicea la un moment dat despre criza ceva de genul: “pana acum oricine facea afaceri, facea bani. Acum oricine face afaceri cu cap, castiga bani”.

De cand a aparut criza si in Romania s-a vorbit neincetat despre cum s-a ajuns aici, despre efectele ei asupra noastra dar parca mai putin despre masurile de redresare a economiei.

Adevarul ne propune, via Arhi, zece masuri anticriza, masuri care par relativ simple la prima vedere. Nu stiu despre voi, dar mie mi-ar placea ca guvernantii sa aiba o lista to-do si de fiecare data cand mai indeplinesc un obiectiv sau mai instituie o lege, sa adauge un vazut ca noi sa stim ca ei chiar se ocupa de ceea ce trebuie.

Ar fi frumos, nu?

Business Club Conferences reprezintă o serie de conferințe de anvergură care urmarește să aducă față în față tinerii ambițioși de astăzi – antreprenori de succes ai zilei de mâine cu cei mai renumiți speakeri din lume, oameni care inspiră ambiție, motivație și măreție .

Continuând tradiția anilor anteriori, Business Club își propune și anul acesta să organizeze și să susțină o serie de conferințe pe o temă de larg interes pentru tinerii ambițioși și tenace – antreprenoriatul.

Mai multe detalii la ei pe site.

Compania TAROM, cel mai important operator aerian de pe piata locala, incearca sa majoreze traficul si gradul de ocupare al aeronavelor prin introducerea unor bilete de 50 de euro dus-intors pe toate destinatiile externe si de 24 de euro dus pe cursele interne, tarife care concureaza cu cele ale operatorilor low-cost.

Aşa da. Abia aşteptam să văd efectele bune ale crizei, iar Tarom pare să se adapteze cerinţelor. Cu 24 de euro, cât o sa fie o cursă internă, poţi să ieşi mai ieftin decât un drum cu trenul la clasa I sau chiar vagon de dormit, iar avantajele sunt infinite.

şi poate cu ocazia asta ajung şi eu unde vreau in următoarele 18 luni…

Ponderea de contracte de leasing făcute pentru a cumpăra maşini in anul 2008 a fost de 94 % din totalul de contracte. Din astea 94 de procente doar 20% au fost pentru a cumpăra utilaje grele sau maşini utilitare (tractoare, secerători, ambulanţe, maşini de pompieri etc), restul de 74% fiind folosiţi pentru achiziţionarea de maşini personale.

Acum întrebarea care doare e oare câti dintre cei care şi-au luat în acest mod maşina şi-o permiteau cu adevărat şi câţi dintre ei şi-au luat-o doar pentru a face impresie? Că parca prea multe bemveuri, merţane sau reingi rovăruri au răsărit anul trecut şi parca ar fi timpul ca lucrurile să se niveleze puţin.